În urma unor investiții cumulate de cinci milioane de euro și a extinderii rețelei proprii de sucursale la nivel intern și extern, ATP Exodus a realizat o cifră de afaceri de 71,3 milioane de euro într-un an marcat de contracții drastice pe piața auto.
Compania a reușit astfel să mențină rezultatul din 2011, când obținuse o creștere de 20% față de 2010. În contextul în care activitatea de bază a ATP Exodus vizează vânzarea de piese și accesorii auto, divizia auto a grupului a vândut în 2012 aproximativ 500 de unități, iar pentru anul în curs și-a stabilit o țintă de 600 de unități.
„Anul trecut obiectivul nostru a fost să ne menținem cifrele la nivelul lui 2011, când am înregistrat o creștere importantă. Dacă am reușit să evităm diminuarea vânzărilor în cel mai dificil an de la debutul crizei, atunci pentru 2013 ne-am propus să realizăm o cifră de afaceri de 82 de milioane de euro. Contrar tendinței generale de reducere a cheltuielilor, am decis să nu sistăm programele noastre de investiții, considerând că acestea sunt garantul evoluției unei companii pe termen lung. Ne concentrăm eforturile în direcția atingerii targetului propus pentru 2013 și avem convingerea că, după investițiile de anul trecut, rezultatele nu se vor lăsa așteptate”, spune Mircea Cirț, directorul general al ATP Exodus.
ATP Exodus a direcționat cea mai importantă sumă, de 2,5 milioane de euro, din bugetul total de investiții în deschiderea primului său centru auto din Oradea pentru mărcile Mercedez Benz și Mazda. O altă investiție majoră, de 1,2 milioane de euro, a vizat Elka Trans Logistik, companie-membră a grupului, care deține o flotă de 220 de mașini care pot fi externalizate către terți pentru închirieri, transport de marfă, servicii de recuperare și tractare etc. Încă un milion de euro a fost alocat pentru dezvoltarea rețelei de distribuție a pieselor în Ungaria, Serbia și Bulgaria.
Înființat în 1995, grupul ATP Exodus este unul din principalii jucători pe piața pieselor de schimb și a accesoriilor pentru vehicule comerciale și dealer al mărcilor Mercedes-Benz, MAN, Mazda, Opel, având o rețea de 32 de sucursale la nivel național și alte zece în afara țării, în Bulgaria, Serbia și Ungaria, și o echipă de 750 de angajați, cu sediul central la Baia Mare.
Din componența grupului ATP Exodus fac parte următoarele firme: ATP Exodus SRL (distribuție de piese pentru autovehicule comerciale), ATP Exodus & CO (Mercedes-Benz și Mazda), ATP Exodus & AM (Opel), TTS (MAN, Bosch, ZF Service) și firma Elka Trans Logistic (transport internațional de mărfuri și logistica, respectiv flota de mobilitate a întregului grup ATP Exodus).